Incepand cu data de 1 IANUARIE 2019 beneficiază de ajutorul pentru încălzirea locuinței si familiile sau persoanele singure al căror venit net lunar pe membru de familie este de până la 750 lei.
Persoana care poate depune cerere pentru acordarea ajutorului de încălzire poate fi:
- proprietarul locuinței,
- succesorul de drept al acestuia,
- persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere sau cu drept de habitație,
- titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia, ori alt membru de familie major și împuternicit de proprietarul locuinței sau de titularul contractului de închiriere, ori după caz reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani sau al persoanelor prevăzute la art. 43 alin1, lit. b (interzis judecătoresc) și art. 178, lit. a și b (curator) din Legea nr. 287/2009, republicată cu modificările ulterioare.
Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condițiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței,cererea și declarația trebuie să fie însoțite de acte doveditoare privind componența familiei,veniturile realizate și bunurile deținute de membrii acesteia, după cum urmează:
- copie după actul de identitate al tuturor membrilor de familie (după caz: carte de identitate, certificate de naștere)
- adeverință privind venitul net lunar pentru toți membrii de familie care realizează venituri, aferente lunii anterioare depunerii cererii (cupon de pensie, salariu, indemnizații, stimulente)
- o factură de gaz
LISTA BUNURILOR
ce conduc la excluderea acordarii ajutorului pentru incalzirea locuintei
BUNURI IMOBILE
1 Cladiri sau alte spatii locative in afara locuintei de domiciliu si a anexelor gospodaresti.
2 Terenuri de imprejmuire a locuintei si curtea aferenta si alte terenuri intravilane care depasesc 1.000 mp in zona urbana si 2.000 mp in zona rurala.
BUNURI MOBILE aflate in stare de functionare
1 Autoturism/autoturisme si/sau motocicleta/motociclete cu o vechime mai mica de 10 ani, cu exceptia celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum si pentru uzul persoanelor aflate in zone greu accesibile.
2 Mai mult de un autoturism/motocicleta cu o vechime mai mare de 10 ani.
3 Autovehicule:autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fara remorci, rulote,autobuze, microbuze.
4 Salupe, barci cu motor, scutere de apa, iahturi, cu exceptia barcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc in Rezervatia Biosferei “Delta Dunarii”.
5 Utilaje agricole: tractor, combina autopropulsata.
6 Utilaje de prelucrare agricola: presa de ulei, moara de cereale.
7 Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul actionate hidraulic, mecanic sau electric.
DEPOZITE BANCARE
1 Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei.
TERENURI/ANIMALE SI/SAU PASARI
1 Suprafete de teren, animale si pasari a caror valoare neta de productie anuala depaseste suma de 1.000 euro pentru persoana singura, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
Last modified: 8 ianuarie 2019