Comuna Adămuș informează cetățenii cu privire la prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii Ambrozia, potrivit cărora proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific “Ambrosia artemisiifolia”, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.
AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia) este o buruiană aparent inofensivă, dar care le poate cauza probleme serioase de sănătate persoanelor alergice. Denumită popular în România, în funcție de zonă, Floarea pustei sau Iarba se pârloagă, ambrozia apare mai ales vara.
În vederea distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Măsurile se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.
Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 62/2018 se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoane fizice și cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 pentru persoane juridice.
Pentru informații suplimentare accesați linkul http://www.madr.ro/docs/minister/Ambrozia-prezentare-combatere.pdf
Last modified: 28 mai 2020